Cele mai frumoase fotografii din 2019 făcute cu iPhone

de: Teodora Tudosie
28 07. 2019
Alfonso Ordosgoitia / IPPAwards

Aceste fotografii făcute cu diferite modele de iPhone îți arată că nu ai nevoie de un aparat performant pentru niște imagini de calitate.

Calitatea camerelor de pe iPhone-uri din ultimii ani a crescut considerabil, iar fotografiile câștigătoare din cadrul iPhone Photography Awards sunt exemplul perfect.

În fiecare an, aici sunt premiate cele mai reușite fotografii ale anului, numai că o condiție e ca acestea să fie realizate cu un iPhone sau un iPad.

Oricine se poate înscrie, însă fotografiile trebuie să mai îndeplinească unele criterii: să nu mai fi fost publicate nicăieri înainte (postările pe rețelele sociale sunt permise, totuși) și să nu fie edditate în programe de tipul Photoshop. Totuși, imaginile pot fi înfrumusețate cu ajutorul aplicațiilor de editare de pe iOS.

Cele mai frumoase fotografii de pe iPhone în 2019

Premiul cel mare a fost câștigat de Gabriella Cigliano din Italia, pentru fotografia ei cu numele Big Sister.

Gabriella Cigliano / IPPAwards

Fotografia a fost făcută în Zanzibar, Africa, pe un iPhone X.

De fapt, majoritatea fotografiilor câștigătoare au fost realizate pe acest model de iPhone. Cu toate astea, printre cele mai apreciate fotografii din cadrul iPhone Photography Awards s-au numărat și unele făcute cu modele mai vechi: iPhone 7 Plus, de exemplu. Mai mult, chiar fotografia câștigătoare din cadrul categoriei News-Events a fost făcută cu un iPhone 6S.

Premiiile pentru cele mai bune fotografii cu un iPhone există încă din 2007, din anul în care a fost lansat și primul model de telefoane din gama Apple. Există 18 categorii, în afara marilor câștigători, de la fotografii abstracte, cu animale, apusuri sau chiar portrete. Astfel că sunt suficiente imagini frumoase pentru a-ți bucura ochii.

Galeria completă a fotografiilor câștigătoare poate fi văzută aici.

Pentru următoarele premii, deadline-ul este 31 martie 2020, deci încă mai ai timp să-ți trimiți fotografiile, dacă le consideri demne de această competiție.